Preşedintele Klaus Iohannis a susținut o conferinţă de presă. Critici la adresa Prefectului Capitalei

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut luni, la ora 18,00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în care a vorbit despre pandemia de Covid-19 și măsurile luate în București.

Principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis

– Situația epidemiologică actuală: din nefericire, așa cum se întâmplă peste tot în Europa, ne confruntăm cu o creștere mare a cazurilor.

– Capitala a depășit indicele de 3 la mie. Odată depășit acest prag sunt necesare noi măsuri restrictive, care să reducă numărul infecțiilor. 

– Autoritățile locale sunt cele care au responsabilitatea de a implementa restricțiile.

– Este de neînțeles, deși am văzut o creștere zilnică a cazurilor de infectare, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent, astfel încât oamenii să știe la ce să se aștepte.

– Atitudinea prefectului și modul în care acesta a reacționat sunt de neînțeles și nu vor rămâne fără urmări.

– E nevoie de un efort național. Cetățenii sunt partenerii autorităților. Asta înseamnă comunicarea clară și unitară a deciziilor. Predictibilitate atunci când sunt necesare restricții care afectează viața cetățenilor.

– Ducem de atâtea luni o bătălie pentru sănătatea noastră. În primăvară am reușit să reducem masiv curba infectărilor. Sunt convins că vom reuși să facem acest lucru, din nou, împreună.

– Aceste măsuri decise la nivelul Bucureștiului sunt cele necesare.

– Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii și vor avea loc în decembrie.

– Legat de Prefectul Capitalei: Rămâne de văzut (dacă va fi vorba de o demisie sau demitere, n.red.), dar lucrurile nu vor rămâne așa. Oamenii au dreptul să fie preveniți, să fie luați în serios, să primească toate detaliile pentru a se pregăti. Nu cred că părinții care au copii la școală au fost fericiți să afle că marți nu își vor mai duce copiii la școală.

– În majoritatea școlilor lucrurile sunt ordonate, sunt bine planificate, dar există excepții și trebuie corectate.

– Cred că medicii români sunt foarte buni și până în momentul de față au făcut față foarte bine situației.

– Măsurile luate până acum legat de purtarea măștilor în spațiile publice au fost până acum luate la recomandarea specialiștilor în domeniu.

– Despre elevii care nu au acces la școală online: Nu cred că e cazul să căutăm vinovați, ci să căutăm soluții. Aici vorbim de o catastrofă, nu de niște detalii administrative. Pentru acei copii care nu au acces la internet se caută soluții, pentru fiecare caz în parte. Până la finalul anului școlar sperăm ca fiecare elev să aibă acces la online și să constatăm că pandemia e de domeniul trecutului.

– Petrecerile, în special nunțile, botezurile, unde nu s-au respectat măsurile au contribuit semnificativ la răspândirea bolii.

– A fost foarte ușor de prevăzut că Bucureștiul va intra în scenariul 3. Trebuie așteptat calculul, însă a fost evident că numărul cazurilor va crește, iar autoritățile locale au obligația să facă o conferință de presă și să explice. „Dragi cetățeni, într-o săptămână Bucureștiul ar putea intra în scenariul roșu” și ce măsuri se vor lua.

– Sfânta Parascheva: Credincioșii trebuiau să participe respectând măsurile, iar autoritățile trebuiau să impună respectarea măsurilor. Dacă au fost alte abordări, sunt persoane care vor trebui trase la răspundere.

– Infecțiile nosocomiale în spital: Voi cere un raport, mi se pare cel puțin ciudat că sunt raportate zero infecții.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *