Coreea de Nord și-a avertizat populația să nu iasă din casă, de frica unui nor de praf galben care aduce Covid

Coreea de Nord și-a avertizat populația să nu iasă din case din cauza invaziei de praf galben care vine dinspre China și care ar putea aduce noul coronavirus.

La scurt timp după anunțul transmis prin intermediul televiziunii de stat, străzile capitalei Phenian au devenit pustii.

Coreea de Nord susține că nu a fost lovită de pandemia de coronavirus și nu a înregistrat nici măcar un caz de infecție, dar este în stare de alertă maximă încă din ianuarie, când s-au impus restricții de circulație și au fost înăsprite controalele la graniță.

Avertismentul vine în contextul în care oamenii de știință nu au demonstrat existența unei legături între norii de praf sezonier și Covid-19.

Cu toate acestea, regimul din Coreea de Nord nu ar fi singurul care a emis astfel de supoziții. Potrivit BBC, inclusiv autoritățile din Turkmenistan au pretinscă acesta ar fi motivul pentru care oamenii au fost obligați să poarte măști pe stradă și au negat faptul că ar încerca să mușamalizeze o izbucnire a pandemiei în această țară.

Praful galben se referă la nisipul din deșerturile mongole și chineze care este adus de vânt spre Coreea de Nord și de Sud în anumite perioade ale anului. Praful conține particule toxice care ani de zile au ridicat probleme de sănătate în aceste țări.

Ambasadele de la Phenian au raportat, de asemenea, că au primit un avertisment cu privire la preocupările legate de praful venit dinspre China.

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *